Cici
(sau un alt fel de definitie a valorii)
Săptamăna trecută, vineri dimineată. In spatele blocului un cățel cu un picior rupt. Dupa cum arată, lovit de-o masină. Prima reactie: vreau, trebuie să-l ajut (compasiune).
Mă apropii de el, se retrage. Amintiri. Dureroase. Ale mele.
Realizez că de fapt plecasem spre serviciu. Acum serviciul primează (angajament). Sun o prietenă si o rog să mă ajute pana seara cănd mă intorc. Ca o echipa adevarată, <echipa/parteneriatul> după care tot tănjesc pe toate planurile. Degeaba insă. (Si ea) mă refuză.
Sunt in continuare lănga cătel căutănd o solutie. Brusc, o zbughește de lănga mine. Alerg după el, dispare după blocuri. Dezamăgire. Autoinvinuire. Reiau drumul spre serviciu, o sun pe mama (familie, rădăcini). Nu imi pot scoate din minte cătelul ranit. Ii zic mamei că o sun mai tarziu si mă intorc să caut căinele (compasiune+responsabilitate). Deja e căinele meu, responsabilitatea mea. Nu-l găsesc, cu greu mă hotărăsc si reiau –iar- drumul spre serviciu. Plăng tot drumul. De neputintă, de mila cătelului, de mila mea cănd am fost eu “căine” lovit de masină si nu m-a ajutat nimeni. Ba uneori au mai trecut o dată peste mine cu “roțile”.
Seară. Ajung acasă. Tot cartierul e un parfum de tei –cănd or fi inflorit?. Lipesc pe usile blocurilor vecine bilețele confectionate la serviciu cu rugămintea de a fi sunată in caz ca altcineva se mai intălneste cu el. Sau ea. De dimineata, impresionată de imaginea lăbuței rupte rămasa atasată de corp doar datorita pielii, n-am observat dacă-i un el sau o ea.
Nu reusesc sa dorm. Spre miezul noptii incepe sa plouă. Ploaie = cătel ud = cătel ud cu picior rupt = cătel ud, cu picior rupt, răcit = cătel ud, cu picior rupt, răcit, lăsat de mine in stradă = Vinovatie.
A doua zi (sambată) dis de dimineată sunt pe străzi. Scotocesc toate aleile apropiate, toate intrările in bloc, verific biletele de pe uși dacă mai sunt acolo si dacă mai sunt lizibile după ploaie. La ora 9 mă inființez la clinica veterinară din cartier. Pun in alertă medicul de gardă in caz ca apare cineva, vreun om bun la suflet, care actionează, o aduce acolo pe Cici (botez ad-hoc), nu stă si se găndeste 7 ceasuri ca mine sau si mai rău se găndeste ca intărzie la serviciu si-i taie sefu’ capul –simț (exagerat) al datoriei. Nimic insă. Mă mai duc la incă un cabinet. Nu-i nici acolo. Constientizez că deja dezvolt o obsesie.
Duminică dimineată. Sună telefonul. Un domn a citit biletul meu, a văzut si el căinele săptămăna trecută pe la niste magazine din apropiere. Fug intracolo, scotocesc toate tufisurile, ascunzisurile. Nimic.
Remuscari. Invinovățiri. Lacrimi. Pentru acum, pentru alte dăți cănd am găndit prea mult si am actionat prea incet sau deloc, pentru per total ani de viată, plus, in avans, pentru ce-i care vin de-acu’ incolo.
Luni dimineată. Ies din bloc. In capul scărilor.. Cici! Alerg spre ea. Este un el. Ii vorbesc, aplic tacticile exersate cu Tomiță, micul terorist patruped al familiei. Trece o masină, Cici tresaltă, o zbugheste si se pierde iarăsi printre blocuri. Un domn care a privit toată scena imi spune că il tot vede de 1 an (1 an!) si că de fapt este aciuit pe lănga un magazin de spirtoase aflat mai jos pe stradă.
In clipa asta, nu stiu de ce sau cum, răsuflu ușurată. Responsabilitatea parcă se estompează si apare sentimentul (valoros :)) de.. libertate. Stiu ce inseamnă un cățel/peștișori/broscuțe si mai ales canari si papagali (8 inaripati record personal in cazare simultană; găsiti si adusi de prieteni la mine ca la orfelinat). Gust dulce din libertatea de miscare, program liber, vacanțe fără tot felul de animălutze luate peste tot la pachet/borcan/colivii, mai putine ore petrecute cu tocat morcovi, salată, cu rașchetat chestii mici, țuguiate, cu motz albicios de pe tocuri de ușă, etc.
A trecut o saptamană. Incă nu pot sa renunț la Cici (fidelitate? atașament?). In fiecare dimineată, la ora 6:50 fix, trece prin spatele blocului meu. Acum ne salutăm, eu o/il tratez cu cătiva biscuiti, după care pleacă șchiopătănd in 3 labuțe in turul zilnic printre blocuri.
***
Compasiune, responsabilitate, prietenie, libertate. Si incă multe altele.
Valori.
Revenind, modelul de funcționare al valorilor, cred eu că este unul… matematic. Functionează ca un fel de funcții matematice. O permanentă verificare si o corelare asociativă intre un element dintr-o mulțime/domeniu -in cazul de față realitatea de fiecare zi-, si un alt element dintr-o altă mulțime/codomeniu, respectiv “banca de date” alcatuită si inoculată mai mult sau mai putin constient si intentionat de către părinti, familie, scoală, mediu, plus convingeri proprii dezvoltate de-a lungul timpului.
Sincer vorbind (sinceritate=valoare si ea :)), nu stiu. Nu am un răspuns clar, perfect valabil si concis.. doar o stradanie de continuare pe un drum propriu, incitant si de cele mai multe ori foaarte surprinzător. Sper, pe verticala.