pentru a traversa marea trebuie sa te desparti de tarm

Ai implinit 40. Sau 50. Sau chiar 60.

Prefix nou, şoc, panică.

Eşti terminat, sfărşit, depăşit, incheiat, trecut, expirat, consumat.

Brusc te simti uzat, hărbuit, dărăpănat, hrenţuit, stricat, ramolit, hodorogit, ruinat, şubrezit, imbătrănit, cu-n picior in groapă.

Ca să nu mai vorbim despre copiii care deja au inceput să evite să se mai afişeze alături de tine (“nu ies io cu <<mamaie>> pe stradă”) sau de nepoţii pentru care clar eşti depăşit.

In contextul acesta, cu atăt mai mult in contextul acesta,  ce-ai zice de o schimbare de perspectivă? De unghi de vedere.

Punct de plecare? De cand? De unde?

De Azi. De Aici.

Primul pas: desprinderea “de ţărm”, de prejudecăţi, de frici, de credinţe exterior insuflate, de agăţări de situaţii, de obişnuinţe, de comportamente prea indelung aplicate, de (poate prea multe) amintiri..

Fiecare nouă zi e perfecta, -sau cum spunea mai deunazi cineva -nu spun cine, persoană importantă :p– ai curaj, permite să se intămple.